MENIU

TENSIUNI în fața Palatului Parlamentului împotriva certificatului Covid. Mașinile demnitarilor, ATACATE. Copii aduși cu mașinile la protest - VIDEO

Protest în fața Palatului Parlamentului împotriva certificatului Covid / Foto: Inquam, Octav Ganea
Protest în fața Palatului Parlamentului împotriva certificatului Covid / Foto: Inquam, Octav Ganea
Protest în fața Palatului Parlamentului împotriva certificatului Covid / Foto: Inquam, Octav Ganea
Protest în fața Palatului Parlamentului împotriva certificatului Covid / Foto: Inquam, Octav Ganea

Este protest, la această oră, în fața Palatului Parlamentului. Oamenii vor să oprească adoptarea legii care prevede obligativitatea certificatului verde și sunt nemulțumiți de noile restricții impuse românilor la intrarea în țară. La protest s-au adunat în jur de 1.000 de oameni. O parte din ei au forțat căile de acces în curte și au pătruns în incintă. În plus, la protest au fost aduși mulți copii cu mașinile. Situația a degenerat, mașinile unor demnitari au fost vandalizate. Agenții SPP din Parlament au fost mobilizați de urgență.

Aproximativ 1.000 de oameni s-au strâns în fața Palatului Parlamentului pentru a protesta împotriva legii ce prevede obligativitatea certificatului verde.

Manifestanții au intrat chiar și în curtea Palatului, acolo unde sunt prezenți zeci de jandarmi care opresc trecerea. Protestatarii au blocat complet intrarea de la Camera Deputaților, precum și șoseaua de la Parcul Izvor. Deputații și angajații Parlamentului au ocolit Instituția și au intrat pe la Senat. Manifestanții, însă, spun că se vor duce și acolo să blocheze complet căile de intrare în Legislativ. 

Mașinile demnitarilor au fost atacate de diverse persoane care au devenit agresive. Autoturismul unui deputat PSD a fost stropit cu vopsea. Toate ușile de acces către Parlament au fost închise.

La protest au fost aduși și foarte mulți copii.

Protestatarii scandează mesaje împotriva introducerii certificatului covid.

În plus, Poliția Rutieră a restricționat circulația pe o bandă.

Protestul AUR a fost anunţat prin afişe prin Capitală, dar şi pe Facebook, de câteva zile, de către Tineretul AUR, care l-a denumit "Libertate fără certificate". 

George Simion spune că manifestaţia este "împotriva planurilor dl Ciolacu de a vota certificatul verde", pentru că "majoritatea românilor nu vor să li se suspende dreptul la muncă".

Coaliția de guvernare nu a reușit până acum să ajungă la un acord cu privire la introducerea certificatului verde.