MENIU

PROTEST al primarilor PSD împotriva abuzurilor Guvernului Cîțu: „Au dat o hotărâre de Guvern noaptea ca hoții”

Protest al primarilor PSD

Consilieri, parlamentari şi primari PSD din comunele judeţului Galaţi au protestat în faţa sediului Prefecturii Galaţi împotriva Guvernului, căruia îi reproşează că a alocat UAT-urilor fonduri pentru cheltuieli de funcţionare în mod diferenţiat, funcţie de culoarea politică a primarilor.

„Sunt câteva elemente care trebuie discutate. E vorba de sustenabilitatea acestei plafonări. Dacă are loc pe timp de trei luni e insuficient pentru România. Proporția pentru o familie din România e mult mai mare ca în alte țări din UE. În momentul în care într-o țară o familie cheltuia 10% din venit cu energia și în alta 5%, atunci cheltuielile se simt și e o mare diferență.

Sub sloganul ,,Stop abuzurilor PNL!” participanții la protest au spus că primăriile conduse de reprezentanți ai PSD nu au primit niciun leu.

„S-au alocat peste 100 milioane de euro, iar Galațiului nu i s-a alocat nici măcar un milion de euro. Au dat aseară o hotărâre de Guvern noaptea ca hoții și au alocat bani doar pentru 18 comune ale PNL-ului. Județul Galați are 627.000 de locuitori și ei au alocat doar pentru 120.000 de oameni bani. O localitate cu 1.300 de locuitori, ca Suhurlui, a luat  485.000 de lei, iar localități de 10.000 de locuitori ca Brăhășești și Pechea, nu au luat niciun ban. Ce vină au oamenii ăștia? Sunt proiecte cu fonduri europene și nu vor avea bani să asigure cofinanțările. Este vorba despre 540.000 de oameni care au fost ignorați de Guvernul României. Guvernul nu este pe persoană fizică, este al tuturor românilor”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Municipiul Galați și alte 6 comune gălățene nu au primit niciun leu de la Guvern. Primăriile PNL au primit de cinci ori mai mulți bani decât primăriile PSD. 

sursa video: facebook.com/ProLiderFM

Sursa: Realitatea de Galati

Mai multe articole despre:
protest primari psd bani guvern