Proprietarul unui apartament din București și-a găsit chiriașul MORT, băgat în SAC și ascuns în DORMEZĂ
Descoperire macabră făcută de un bucureștean care avea apartamentul închiriat. Bărbatul și-a găsit chiriașul mort, băgat într-un sac și ascuns sub pat.
Sâmbătă, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 16 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuință din sectorul 4 se află o persoană decedată.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constat decesul persoanei.
Potrivit unor surse, proprietarul unui apartament l-a găsit pe chiriaș mort, în lada patului de tip dormeză, băgat într-un sac de plastic.
În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, transmite Poliția Capitalei.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.