Prințul moștenitor din Thailanda, propus să devină rege. Locuiește în Germania și e "imprevizibil"
Prințul Maha Vajiralongkorn le dă emoții thailandezilor, la o lună și jumătate după moartea regelui precedent. Este invocată "imprevizibilitatea" succesorului în vârstă de 64 de ani, care a venit o singură dată în Thailanda în ultima lună și încă nu s-a întors din Germania unde locuiește.
Numele noului rege al Thailandei, Maha Vajiralongkorn, fiul defunctului rege, a fost prezentat marți parlamentului, după mai multe săptămâni de ezitare, relatează France Presse.
"Procedura de proclamare a noului rege a început", a anunțat vicepremierul Prawit Wongsuwon, în finalul unui consiliu de miniștri, foarte așteptat, la o lună și jumătate după moartea regelui precedent.
Prințul Maha Vajiralongkorn rămâne totuși invizibil, de la o scurtă vizită în Thailanda la mijlocul lunii noiembrie.
Analiștii evocă, sub rezerva anonimatului, nervozitatea Palatului și a guvernului militar în fața "imprevizibilității" sale, dat fiind faptul că acesta încă nu s-a întors din Germania.
Protocolul prevede că guvernul militar poate să prezinte, în absența sa, numele său în parlament, potrivit Agerpres.
Președintele Adunării trebuie atunci să-l invite oficial pe prinț să devină rege, înainte de a-l proclama suveran.
"Președintele Adunării Naționale ar putea să ceară o audiere regală" miercuri sau joi, a adăugat generalul Prawit, ministru al apărării în cadrul guvernului militar înființat după lovitura de stat din 2014 în numele protejării monarhiei.
O sursă militară invocă data de joi, 1 decembrie, pentru audierea regală.
Prințul moștenitor, militar de formație de 64 de ani, se află în Germania, unde își are reședința de mai mult timp.
De mai multe săptămâni, data urcării sale la tron face obiectul unor speculații. Acestea însă nu sunt discutate în mod public, din cauza unei legi foarte stricte de lezmaiestate, care amenință cu închisoare pe oricine critică familia regală.