Primul zbor Londra - Baia Mare a fost ANULAT! Zeci de pasageri români sunt blocaţi în aeroportul Stansted, Marea Britanie
Primul zbor Londra - Baia Mare, care trebuia să aibă loc sâmbătă dimineaţă, a fost anulat. Peste 100 de pasageri români sunt blocaţi în aeroportul Stansted, Marea Britanie.
„Compania aeriană n-a reuşit să obţină dreptul de a zbura din Marea Britanie, deşi pretinde că a solicitat autorizare de zbor. De fapt, reprezentanţii companiei ştiau de ieri că nu pot opera zborul şi căutau soluţii la alte companii aeriene, companii care au drept de zbor spre această ţară, respectiv, compania Tarom.
Au neglijat să informeze pasagerii, practic, aceştia au aflat, azi dimineaţă, în aeroport că zborul spre Baia Mare este anulat. Compania trebuia să anunţe pasagerii din timp că nu poate efectua zborul, nu aceştia să afle din aeroport că nu pot ajunge în ţară”, potrivit directorului agenţiei de turism Sfara Tours, Diana Iluţ, scrie DCnews.ro
„Zborul din Londra către Baia Mare şi Târgu Mureş, preconizat pentru data de 18 Decembrie, a fost anulat. În perioada pandemiei, CAA (Civil Aviation Authority) UK lucrează în regim limitat. Cererea noastră de procesare a zborurilor din Londra, depusă la timp, este încă în proces de aprobare - ceea ce a cauzat anularea curselor.
Compania HiSky îşi cere scuze de situaţia creată şi vă asigurăm că lucrăm intensiv pentru a găsi soluţii alternative pentru pasagerii noştri. Dacă cererea Dvs nu a fost procesată, vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj şi vom răspunde în cel mai scurt timp. Vă mulţumim pentru înţelegere” a anunțat compania aeriană.