MENIU

Primul serviciu de CĂSĂTORII LAICE lansat în România: "Nu au nicio componentă religioasă!"

S-a lansat primul serviciu de căsătorii laice din România

Începând din luna ianuarie 2014, românii vor avea acces la un serviciu care există de mai mult timp în Occident: ceremoniile umaniste de căsătorie sau de botez.

Ceremoniile umaniste nu au nicio componentă religioasă, căsătoria sau botezul fiind oficiate de un maestru de ceremonii (oficiant) laic, el nefiind reprezentantul vreunui cult. Astfel de ceremonii pot fi oficiate în orice perioadă din an, inclusiv în timpul postului, scrie ro.stiri.yahoo.com.

Ceremonia laică este, precum cea religioasă, una simbolică. Statul nu recunoaște decât căsătoriile încheiate în fața ofițerului de stare civilă. Precum slujba de cununie de la biserică, nici ceremonia seculară nu încearcă să se substituie legilor statului: este doar o completare la căsătoria civilă, pe care o aleg, de regulă, cuplurile non-religioase.

Numite și ceremonii laice, aceste evenimente pot fi personalizate în funcție de dorința participanților, se arată pe pagina de Facebook a serviciului: "Spre deosebire de ceremoniile care urmează un orar strict, ceremoniile umaniste pot dura cât timp doresc participanții. Oficiantul își va structura discursul după indicațiile primite în cadrul discuțiilor preliminare". Pe site-ul www.ceremoniiumaniste.ro sunt prezentați mai mulți tineri oficianți, iar cei care doresc o ceremonie umanistă de căsătorie sau de botez îl pot alege pe cel care le place cel mai mult.

Mai multe articole despre:
căsătorie căsătorii laice ceremonii umaniste