MENIU

Primarul din Piatra-Neamț, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

Primarul municipiului Piatra-Neamț, Dragoș Chitic, a fost condamnat, în primă instanță, la 3 ani de închisoare (cu suspendare) în dosarul „Schimbului ilegal de terenuri din Primăria Piatra-Neamț”, scrie Realitateadeneamt.net.

Astăzi, 11 iunie, Curtea de Apel Bacău a decis pedepsele pentru inculpații din dosarul schimbului de terenuri care ar fi prejudiciat municipalitatea cu peste 1 milion de lei, după cum afirmă procurorii anticorupție.

Conform minutei, primarul Dragoș Chitic a fost condamnat la 3 ani de închisoare (cu suspendare), sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu.

Pentru celilalți inculpați, instanța a decis următoarele sentințe:
Vasile Vișan – 3 ani închisoare (cu suspendare)
Bordei Marin – 2 ani și 8 luni închisoare (cu suspendare)
Zăpor Vasile – 3 ani închisoare (cu suspendare)
Casapu Alexandru – 2 ani și 8 luni închisoare (cu suspendare)
Apopii Mihai – 3 ani închisoare (cu suspendare)

Sentința de astăzi nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 10 zile de la comunicare.

Amintim că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
CHITIC DRAGOȘ VICTOR, la data faptei viceprimar al municipiului Piatra Neamț, județul Neamț, în prezent primar al aceluiași oraș,

VIȘAN VASILE, la data faptei secretar al municipiului Piatra Neamț, județul Neamț,

fiecare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

BORDEI MARIN, la data faptei șef Serviciu Administrare Patrimoniu în cadrul Primăriei municipiului Piatra Neamț, județul Neamț,
ZĂPOR VASILE, expert evaluator,
CASAPU ALEXANDRU, notar public,
APOPII MIHAI, om de afaceri,

fiecare sub aspectul complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 20-28 ianuarie 2010, inculpații Chitic Dragoș Victor și Vișan Vasile, în calitățile menționate mai sus, beneficiind de ajutorul inculpatului Bordei Marin, cu încălcarea dispozițiilor legale, au semnat și avizat mai multe documente care au stat la baza emiterii, de către Consiliul local Piatra Neamț, a unei hotărâri prin care a fost inventariată, la o valoare mult diminuată, o suprafață totală de 21.055 mp teren de pe raza municipiului.

În baza acelei hotărâri, în data de 18 februarie 2010, a fost încheiat un contract prin care Consiliul local Piatra Neamț, reprezentat de inculpații Chitic Dragoș Victor și Vișan Vasile, a cedat inculpatului Apopii Mihai proprietatea suprafeței menționate mai sus, evaluată la suma de 576.278 lei în schimbul unui teren în suprafață de 11.156 mp situat pe raza aceluiași municipiu, evaluat la suma de 973.629 lei.

Acest contract a fost încheiat în condițiile în care inculpații Chitic Dragoș Victor și Vișan Vasile cunoșteau că această operațiune era din punct de vedere economic defavorabilă municipiului și privea inclusiv o suprafață de teren care făcea parte din domeniul public al localității.

Diferența de valoare, respectiv suma de 397.351 lei, a fost achitată de municipiul Piatra Neamț inculpatului Apopii Mihai la data de 27 ianuarie 2015.

Evaluarea terenurilor ce aparțineau primăriei Piatra Neamț a fost realizată de inculpatul Zăpor Vasile, în calitate de expert, care le-a subevaluat cu suma totală de 1.089.170 lei, cunoscând că rapoartele sale vor fi determinante pentru încheierea contractului de schimb menționat mai sus, autentificat de notarul public Casapu Alexandru. Acesta din urmă a autentificat contractul respectiv cu încălcarea dispozițiilor legale, în condițiile în care cunoștea că una dintre suprafețele ce făcea obiectul schimbului (9.874 mp), făcea parte din domeniul public al municipiului Piatra Neamț.

Prin aceste demersuri, a fost produs municipiului Piatra Neamț un prejudiciu în valoare de 1.089.170 lei care constituie totodată un folos necuvenit pentru inculpatul Apopii Mihai.
Municipiul Piatra Neamț a comunicat că se constituie parte civilă în prezenta cauză în vederea recuperării prejudiciului.

În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Casapu Alexandru, Vișan Vasile, Bordei Marin și Chitic Dragoș Victor.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Bacău, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Mai multe articole despre:
Piatra Neamţ Dragoș Chitic