Primar din Vrancea, amendat pentru o petrecere ilegală cu angajaţii instituţiei. Cum i-a înjurat pe reporteri
Tudorel Ivan, edilul PSD al comunei Cîmpineanca a organizat petrecerea la un restaurant din Focşani, în seara de 28 spre 29 decembrie. Politia s-a sesizat din oficiu.
Primarul comunei vrâncene Câmpineanca, Tudorel Ivan, fost polițist, a fost amendat de Poliție pentru că a organizat, în urmă cu două zile, o petrecere de sfârșit de an, la care au participat, printre alții, angajați ai Primăriei, la localul unei benzinării din Focșani, scrie Realitateadevrancea.net
Sesizarea a fost făcută de un localnic care are casă în zonă, exasperat de zgomotul muzicii. Polițiștii prezenți la fața locului l-au amendat pe edil, în calitate de organizator cu 10 mii de lei și au reușit să identifice, până acum, inclusiv de pe imaginile camerelor de supraveghere din incinta localului, alte 31 de persoane prezente, care, cel mai probabil, vor fi amendate.
Ce spune Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea:
Într-un comunicat remis ieri presei, IPJ precizează – în cursul nopții trecute (n.r noaptea de 28 spre 29 decembrie), polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Focșani s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unei societăți comerciale din municipiul Focșani, a fost organizată o masă festivă, cu participarea mai multor persoane. În urma intervenției polițiștilor evenimentul a fost întrerupt, fiind aplicată o sancțiune contravențională unui bărbat, de 51 de ani, în calitate de organizator, conform Legii nr. 55/2020, potrivit comunicatului IPJ Vrancea.
Reacția primarului la întrebarea reporterului: du-te-n … mea!
Primarul și-a vărsat nervii și pe Reporterul Realitateadevrancea.net. Ce i-a spus acestuia
Contactat de reporteri pentru a-și spune punctul de vedere vis-a-vis de incident, primarul comunei Cîmpineanca a avut o ieșire nervoasă: Ce petrecere? n-am fost la nici o petrecere, du-te-n …. !, după care edilul a închis telefonul.