MENIU

Prima apariție a noului purtător de cuvânt al Patriarhiei Române în spațiul public: „Am de transmis un singur mesaj: sunt aici pentru a sluji Adevărul”

După ce Vasile Bănescu a renunțat la funcția de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, Patriarhul Daniel a reacționat prompt, numindu-l pe preotul Adrian Agachi în rolul de „comunicator al Patriarhiei Române în relația cu presa”. 

În prima sa declarație publică, părintele Adrian Agachi și-a exprimat recunoștința față de susținătorii săi, mulțumind familiei, prietenilor și îndrumătorilor săi spirituali. El a subliniat devotamentul său față de slujirea Adevărului, declarând că Adevărul este Iisus Hristos și că mesajul său va reflecta mereu învățăturile divine.

Ce a transmis preotul Adrian Agachi

„Doresc să mulțumesc public tuturor celor care mi-au transmis mesaje de felicitare și încurajare în ultimele zile. Sunt recunoscător întregii mele familii pentru suportul emoțional, prietenilor pentru sfaturile oferite, slujitorilor Bisericii și îndrumătorilor pentru tot ceea ce m-au învățat. Dar mai presus de toate trebuie să mulțumesc Lui Dumnezeu, Maicii Sale și Sfinților pentru călăuzirea și purtarea de grijă pe care am simțit-o permanent în bucurii și încercări, în tot ceea ce alcătuiește viața omului pe acest pământ.

Am de transmis un singur mesaj: sunt aici pentru a sluji Adevărul. Iar Adevărul este Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură, scrierile Sfinților Părinți și slujbele liturgice au fost întotdeauna inima mărturisirii ortodoxe, revelând Viața veșnică. Sunt un simplu comunicator, nu un purtător de cuvânt. Iar ceea ce voi comunica va fi întotdeauna ceea ce Dumnezeu ne-a spus deja. Pentru Biserica Ortodoxă nu există alt cuvânt de mărturisit lumii în afara Cuvântului lui Dumnezeu. Nici pentru mine”, a declarat părintele Adrian Agachi.