Prețul uriaș plătit de România: 13 milioane de tone de dioxid de carbon „aruncate” în aer pentru obținerea cimentului
Peste 13 milioane tone de dioxid de carbon sunt emise în atmosferă, an de an, în România, din cauza cimentului folosit în construcții. Nivelul uriaș al poluării se menține în țara noastră în fiecare an prin emisia dioxidului de carbon, aproape în aceeași cantitate în care este produs și cimentul, atât de folosit în construcții.
Peste 13 milioane tone de dioxid de carbon ajung, în fiecare an, în atmosferă din cauza producţiei de ciment din România, ţară care produce anual în jur de 15 milioane de tone de ciment, arată o analiză întocmită de o companie europeană, potrivit Agerpres.
Pentru fiecare kilogram de ciment produs se elimină în atmosferă aproape tot atât dioxid de carbon, arată raportul făcut în cazul țării noastre, fără a avea proceduri pentru eliminarea emisiilor.
Cimentul intră în componența betonului, care este printre primele resurse folosite la nivel global. Betonul este folosit în orice fel de construcție din lume. Iar în procesul de producție a cimentului se emană o cantitate mare de gaze cu efect de seră.
Potrivit analizei, un kilogram de ciment provoacă ajungerea în atmosferă a 0,9 kilograme de dioxid de carbon, însă aceste cifre s-ar putea îmbunătăţi drastic cu ajutorul noilor tehnologii care contribuie la reducerea semnificativă a emisiilor de dioxid de carbon generate de producţia cimentului.
Dioxidul de carbon este un gaz cu efect de seră care absoarbe și radiază în același timp căldură. Se știe că emisiile de carbon sunt principala cauză pentru încălzirea globală. Concentrațiile de dioxid de carbon cresc în principal din cauza arderilor de petrol, gaz și de cărbune, folosite pentru a genera energie. Dioxidul de carbon din atmosferă este responsabil pentru aproximativ trei sferturi din încălzirea globală, arată Bloomberg. Iar, potrivit datelor din 2021, emisiile de CO2, în total, în lume, sunt de 30 mld. tone pe an, din care Europa reprezintă 4,9 mld. tone. În timp ce China reprezintă 15% din totalul emisiilor de dioxid de carbon din lume.
La nivel european, industria cimentului şi-a propus să devină neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în anul 2050, mai ales prin înglobarea în procesele sale a noilor soluţii şi tehnologii care ar putea reduce cu până la 90% emisiile de dioxid de carbon generate de producţia cimentului, menționează analiza citată de Agerpres.
În același timp, specialiștii în industria cimentului susțin că reducerea poluării doar în Europa va duce la distrugerea industriei. Fostul președinte al patronatelor materialelor din industria cimentului, CIROM, Mihai Rohan, susținea anul trecut că dacă doar Europa va reduce emisiile de CO2 va fi „ucigător pentru industrie. O să ajungem să facem casele cu ciment din Turcia. Dacă am reduce la zero poluarea din ciment, poluarea pe total Europa s-ar reduce cu doar 7%”, potrivit ZF.
"Folosirea de combustibili alternativi în producţia de ciment, în special a reziduurilor municipale, biomasei, deşeurilor multiindustrie, este prima şi cea mai la îndemână soluţie pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Conform asociaţiei producătorilor europeni de ciment, emisiile de dioxid de carbon ar putea fi reduse cu 42% prin folosirea tehnologiei care permite capturarea, utilizarea şi stocarea dioxidului de carbon. În cadrul acestui proces, dioxidul de carbon este capturat din atmosferă şi stocat fie pentru reutilizare, fie pentru depozitare pe termen lung în locuri special amenajate.
O altă tehnologie care ar putea ajuta la reducerea emisiilor de dioxid de carbon este calcium looping, aceasta permiţând reducerea emisiilor cu 90%, prin extragerea dioxidului de carbon din gazele generate de o fabrica producătoare de ciment, printr-o serie de procese chimice precum carbonatarea şi calcinarea", se mai spune în raportul citat de Agerpres.