MENIU

Preţul petrolului s-a prăbușit. Benzina şi motorina rămân SCUMPE

<p>Petrolul, sub 100 dolari</p>

Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, a scăzut luni sub 100 de dolari pe baril, pentru prima oară din iunie 2013, din cauza datelor sub aşteptări privind economia Chinei şi cea a Japoniei, care au provocat temeri legate de o scădere a cererii pentru resursele naturale, potrivit Mediafax.

Cotaţia petrolului Brent cu livrare în octombrie este în declin cu 1,11%, respectiv cu 1,1 dolari, la 99,71 dolari pe baril, relatează MarketWatch.

Preţul petrolului de referinţă pe piaţa americană, cu livrare în octombrie, este în scădere la New York Mercantile Exchange cu 1,39%, respectiv cu 1,21 dolari, la 92,08 dolari pe baril.

"Nu este cel mai bun început de săptămână, în privinţa datelor economice", a declarat Matt Smith, analist la Schneider Electric.

Piaţa este influenţată de scăderea importurilor Chinei în luna august şi de contracţia economiei Japoniei cu 1,8% în trimestrul al doilea faţă de trimestrul precedent, cea mai gravă după cutremurul din 2011.

Smith a arătat că declinul preţului petrolului este determinat şi de aprecierea dolarului faţă de lira sterlină. Moneda britanică este afectată de rezultatul unui sondaj de opinie care a arătat pentru prima oară că numărul susţinătorilor independenţei Scoţiei a devenit mai mare decât cel al opozanţilor. Un referendum pe această temă va avea loc pe 18 septembrie.

Mai multe articole despre:
petrol preţul petrolului resurse maturale