Președintele Trump îl atacă dur pe doctorul Fauci. Ce spune președintele despre renumitul infecționist
Preşedintele american Donald Trump l-a criticat din nou luni pe medicul Anthony Fauci, figură foarte respectată în SUA şi membru al celulei de criză de la Casa Albă pentru gestionarea crizei sanitare, relatează AFP.
"Oamenii s-au săturat să audă vorbindu-se despre COVID", a declarat Trump într-o discuţie telefonică cu membri ai echipei sale de campanie, la care au avut acces mai multe media americane.
"Oamenii spun: 'lăsaţi-ne în pace'. S-au săturat. S-au săturat să audă de Fauci şi toţi aceşti idioţi", a adăugat el, potrivit Politico.
Pandemia s-a soldat cu peste 219.000 de morţi în SUA.
"Este acolo de 500 de ani", a mai spus preşedintele republican evocându-l pe acest expert de 79 de ani recunoscut la nivel mondial, care conduce Institutul de boli infecţioase, notează Agerpres.
"Dacă îl ascultam, am fi avut 700.000 sau 800.000 de morţi", a mai spus el, apreciind totuşi că ar fi contraproductiv să-l concedieze în apropierea alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie.