Preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă, prima reacție după percheziţiile DNA: Niciodată nu trebuie să ne dispară încrederea în justiţie
Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, a transmis vineri, după percheziţiile DNA la sediul instituţiei, că ”niciodată nu trebuie să ne dispară încrederea în justiţie şi suntem datori mereu să clarificăm orice nuanţă care poate să pună un semn de întrebare asupra activităţii, şi atunci când există o suspiciune, nu trebuie să ne supărăm că cineva vine şi ne întreabă diferite lucruri”. El afirmă că, după percheziţii, a predat documente care ar fi putut fi trimise prin corespondenţă, aşa cum a făcut mereu în relaţia cu toate instituţiile statului.
”Am încredere în justiţie. Am avut mereu. În 2019, cu şase luni înainte de alegerile programate din 2020, am fost făcut inculpat de către procurorul şef al unei unităţi de parchet. Patru ani de zile acesta a fost subiectul tuturor. Iliuţă va fi arestat. În 20 noiembrie 2023, am fost achitat în primă instanţă de către Tribunalul Bucureşti, care a precizat că fapta nu este prevazută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. În aceeaşi zi, pe 20 noiembrie, la câteva ore după ce am primit vestea achitării, am fost sunat de un reprezentant al unităţii de parchet care mă trimisese în judecată, reprezentant care mi-a adresat o invitaţie pentru o audiere la sediul instituţiei respective, într-un alt dosar penal, întocmit cu opt luni în urmă, la trei zile după ce avocatul meu a solicitat constatarea nulităţii rechizitoriului prin care fusesem trimis în judecată în dosarul în care am fost achitat în primă instanţă”, scrie preşedinte CJ Călăraşi pe Facebook.
Iliuţă arată că ”acum două zile şi-abgm anunţat candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi”. ”Ieri au fost percheziţii la Călăraşi. Într-un alt dosar. Am predat documente care ar fi putut fi trimise prin corespondenţă, aşa cum am făcut mereu în relaţia cu toate instituţiile statului”, menţionează preşedintele CJ Călăraşi.
”Dar în ciuda acestor situaţii, pentru mine un lucru este cert. Niciodată nu trebuie să ne dispară încrederea în justiţie şi suntem datori mereu să clarificăm orice nuanţă care poate să pună un semn de întrebare asupra activităţii noastre. Şi atunci când există o suspiciune, nu trebuie să ne supărăm că cineva vine şi ne întreabă diferite lucruri. Trebuie doar să răspundem şi să clarificăm cât mai repede această necunoscută. Aşa cum am făcut şi cum voi face mereu”, mai spune Vasile Iliuţă în mesaj.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au făcut, joi, percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Călăraşi, într-un dosar de abuz în serviciu, au declarat surse judiciare.
Aceleaşi surse au declarat, pentru News.ro, că procurorii suspectează comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi ridică mai multe documente. Conform presei locale, verificări au avut loc şi la sediul DGASPC Călăraşi şi la o unitate medicală, iar vizaţi de această investigaţie ar fi preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, şi conducerea spitalului respectiv.
Marcel Ciolacu a declarat că îl va susţine pe actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi Vasile Iliuţă pentru un mandat la şefia CJ Călăraşi, întrebat despre percheziţiile făcute de către procurorii DNA la sediul Consiliului Judeţean Călăraşi, într-un dosar de abuz în serviciu. „Până acum, nu este niciun anunţ că are un dosar penal, că este urmărit penal, că are vreo decizie. Dacă va avea o decizie de control judiciar, este exclusă susţinerea”, a adăugat liderul PSD.