Premierul Tudose: "Taxa de solidaritate nu va fi introdusă. Era prea mare deranjul"
Vești bune pentru românii cu venituri mari. Guvernul Tudose renunță în mod oficial la taxa de solidaritate, care urma să fie plătită de salariații cu salarii de peste 14.500 lei lunar.
Premierul Mihai Tudose a declarat, marţi, că taxa de solidaritate nu va fi introdusă, susţinând că "era prea mare deranjul".
Se pare că toate calculele legate de avantajele pe care le-ar aduce la bugetul de stat introducerea unei astfel de măsuri au demonstrat că "era prea puţin pentru a face ceva".
"Concluzia astăzi este că putem să o trecem la discutate şi uitate", a afirmat Tudose, la Teatrul Naţional din Bucureşti unde a participat la lansarea unui proiect al unei firme private.
Premierul Tudose a mai spus că deocamdată Guvernul nu are în vedere alte măsuri în ceea ce priveşte taxe şi impozite. El a precizat că deocamdată Guvernul nu are în vedere "nicio măsură care să apese pe bugetul populaţiei".
"Taxa de solidaritate îi va determina pe IT-işti să plece din ţară"
Introducerea taxei de solidaritate ar fi anulat parţial efectul scutirii IT-iştilor de la plata impozitului pe venit şi ar fi determinat plecarea acestora din ţară, dar şi a altor angajaţi înalt calificaţi, au arătat consultanții fiscali.
Pragul de 14.500 lei a fost stabilit exact la limită astfel încât parlamentarii nu erau obligaţi şi ei să plătească taxe mai mari. Începând cu 1 iulie, indemnizaţia parlamentarilor a sărit de la valoarea de 7.700 lei la suma de 13.050 lei. După cum a fost gândită pentru nivelul de 14.500 lei, taxa de solidaritate NU li s-ar fi aplicat deputaților şi senatori fără funcţii (13.050 lei brut/lună), nici președinților de comisii parlamentare (14.065 lei brut/lună) sau liderilor de grup (14.450 lei brut/lună).
Noua taxă de solidaritate urma să reprezinte o impozitare de 25%, peste cea de 16% pentru toate salariile peste 14.500 de lei pe lună brut, respectiv zece salarii minime pe economie.