MENIU

Premieră în România: A șasea bază NATO din țară se construiește la Rânca

Premieră în România: A șasea bază NATO din țară se construiește la Rânca / Captură video

Premieră în România: primul centru NATO dintr-o stațiune montană se construiește la Rânca. Acesta va fi ridicat în locul cazarmei vânătorilor de munte și va deveni a șasea bază aliată din țara noastră, dar și singurul centru de pregătire montană. 

Lucrările la fundații au început deja, dar până acum autoritățile nu au anunțat oamenii din zonă despre ce investiție este vorba mai exact și ce presupune aceasta.

În locul cazarmei vânătorilor de munte, care funcționează încă din anul 1970, se va ridica acest centru, care va deveni primul astfel de loc pentru pregătire dintr-o stațiune montană din țara noastră. Locul a fost ales în mod special, pentru că îndeplinește condițiile pentru odihnă și pentru instrucție în teren muntos pentru militari.

Investiția va presupune un bloc cu trei etaje, o sală de sport cu perete pentru alpinism, parcări pentru camioane și autoturisme sau căi de acces. Centrul va deveni a șasea bază NATO din România. 

Mai multe articole despre:
nato baza nato ranca