MENIU

Predoiu: Cred că sesiunea extraordinară a Parlamentului este convocată pentru ceva ţinut la secret

Predoiu: Cred că sesiunea extraordinară a Parlamentului este convocată pentru ceva ţinut la secret

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Cătălin Predoiu, susţine că sesiunea extraordinară a Parlamentului ar putea fi convocată pentru "ceva mai serios" ca legea referitoare la ELCEN care este "ţinut deocamdată în secret". 

"L. Dragnea convoacă Parlamentul în sesiune extraordinară. Tudose a anunţat că ar fi vorba de o lege privind fuzionarea ELCEN cu RADET. Înclin să cred că poate fi vorba şi de ceva mai serios ţinut deocamdată în secret. De aceea, îl întreb public pe L. Dragnea câteva lucruri: Intenţionează să propună un proiect de lege privind crearea Fondului Suveran de Investiţii acum, în sesiunea extraordinară? A avut discuţii pe această temă, recent, în Grecia? Dacă da, cu cine a avut acele discuţii şi ce a hotărât să facă în urma lor? Este adevărat că a avut discuţii şi pe teme de Justiţie şi ce a hotărât în urma lor? În Fondul Suveran ar urma să intre, conform declaraţiilor anterioare ale lui L. Dragnea, acţiuni ale statului la cele mai profitabile societăţi de stat. Publicul din România, cetăţenii români, au dreptul să afle răspunsurile la aceste întrebări", a scris duminică Predoiu pe Facebook. 

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor se va reuni, miercuri, pentru a discuta solicitarea lui Liviu Dragnea privind convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare, în perioada 2 - 4 august. 

"Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor va avea loc miercuri, 2 august, începând cu ora 11,00. Pe ordinea de zi se află scrisoarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, prin care se solicită convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare, în perioada 2 - 4 august", se arată într-un comunicat al Camerei Deputaţilor remis sâmbătă AGERPRES. 

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, că a solicitat convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului dedicate situaţiei ELCEN, arătând că această societate trebuie să treacă în subordinea Primăriei Capitalei. 

"Este posibil să avem o sesiune extraordinară. Pe baza sesiunii extraordinare, vom avem şi noi o şedinţă de Guvern pentru a rezolva situaţia ELCEN. Trebuie lege, pentru că nu putem modifica prin ordonanţă, nu avem abilitatea. Trebuie să rezolvăm problema bucureştenilor, dacă aşteptăm septembrie s-ar putea să fie târziu pentru bucureşteni. ELCEN trebuie să treacă în administrarea Primăriei Capitalei, iar noi trebuie să fim de acord prin lege", explica atunci Tudose. 

Prim-ministrul adăuga că, în cazul convocării sesiunii extraordinare, s-ar putea să mai fie dezbătute şi alte aspecte, excluzând însă introducerea pe ordinea de zi a Fondului Suveran de Investiţii. 

Sursa: agerpres.ro

Mai multe articole despre:
Cătălin Predoiu