MENIU

Povestea neştiută a lui Arsenie Boca. Dramele copilăriei

<p>Arsenie Boca</p>

Copilăria părintelui Arsenie Boca a fost marcată de probleme familiale şi de sărăcie. Totuşi, cel care avea să devină una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei a izbutit să treacă peste dramele copilăriei.

Părintele Arsenie Boca, devenit una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei, s-a născut în satul hunedorean Vaţa de Sus. Pe numele său Zian Vălean, cel care avea să devină călugăr şi preot a fost fiul unui cizmar şi al unei tinere casnice, un copil cu o viaţă familială nu tocmai împlinită. Părinţii săi au divorţat, iar tatăl său, un cizmar din Ţara Zarandului, a murit la scurt timp, scrie adevarul.ro.

 „La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fiul său. Ştiu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n-am uitat până acum, şi de multe ori mi-a folosit în viaţă”, scria părintele Arsenie Boca, în declaraţia din 1945, potrivit documentelor păstrate în Arhivele CNSAS.

Arsenie Boca declara că a fost un elev dedicat studiului şi artelor, care şi-ar fi dorit să fie aviator.

„În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu”, scria Arsenie Boca, în declaraţia dată în 17 iulie 1945, anchetatorilor, la Râmnicu Vâlcea.

Petru Boldor, un fost coleg de şcoală, devenit şi el preot, îl caracteriza astfel pe elevul Zian: „Era excepţional de înzestrat, de-o voinţă extraordinară, o memorie formidabilă, o putere de muncă şi o tenacitate ieşite din comun. Manifestă încă de acum deschiderea spre universalitate; de o curiozitate intelectuală remarcabilă, totul îl interesează. El asimilează informaţii din toate domeniile cunoaşterii, pe care le trece prin filtrul personalităţii sale şi le transfigurează într-un mod de existenţă, prevestindu-l pe teologul erudit şi duhovnicul deschis spre sufletul omului, ridicând braţe de energie spre tainele universului."