MENIU

Rezultatul la primul tur al alegerilor prezidențiale, pe județe. Unde au câștigat Georgescu, Lasconi și Ciolacu - HARTA

Rezultatul la primul tur al alegerilor prezidențiale, pe județe. Unde au câștigat Georgescu, Lasconi și Ciolacu - HARTA/ Captură foto

Harta rezultatelor în primul tur al alegerilor prezidențiale din România arată că independentul Călin Georgescu a reușit să câștige în 13 județe din țară, președintele USR Elena Lasconi - care în prezent se află pe locul 2 în lupta pentru Palatul Cotroceni - 5 județe, iar liderul PSD Marcel Ciolacu - 16 județe. 

Astfel, potrivit rezultatelor pe județe, campania intensă de pe Tiktok și participările la podcasturi par să-l fi ajutat pe Călin Georgescu (22,95%) să câștige 13 județe, și aici vorbim despre Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Argeș, Prahova, Călărași, Constanța și Tulcea.

Liderul USR Elena Lasconi, care până la ora actuala se află pe locul al doilea cu un procent de 19,17% dintre voturile numărate, a ieșit pe primul loc în 5 județe din țară - Timiș, Cluj, Brașov, Iași și Ilfov. Acestora li se adaugă însă și Capitala.

 

 

Cu șanse tot mai mici să prindă turul al doilea al alegerilor prezidențiale, premierul Marcel Ciolacu (19,15%) , liderul PSD, a câștigat în 16 județe: Botoșani, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Dâmbovița, Teleorman, Vâlcea, Olt, Gorj, Dolj, Mehedinți și Caraș-Severin.

Kelemen Hunor, candidatul UDMR la funcția supremă în stat, a ieșit  pe primul loc în șase județe: Satu-Mare, Bihor, Sălaj, Mureș, Harghita și Covasna, în timp ce candidatul PNL Nicolae Ciucă, care deține în prezent și funcția de președinte al Senatului, a câștigat într-un singur județ - Giurgiu. Ciucă se află pe locul 5, cu 8.79% de voturi. 

Surpriza vine de la liderul AUR George Simion care nu a câștigat în niciun județ. Simion se află pe locul 4, cu 13.87% din voturile valabil exprimate.