Bărbat reținut după ce s-a urcat la volan BEAT și FĂRĂ PERMIS și a produs un accident rutier. O adolescentă de 14 ani a ajuns la spital
Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru conducere fără permis, sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă, după ce a provocat un accident în urma căruia un minor de 14 ani a fost rănit şi transportat la spital.
Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la faptul că în localitatea Lupoaia, comuna Cătunele, a avut loc un accident rutier soldat cu victime.
Din primele verificări a reieşit faptul că un bărbat de 46 de ani, din localitate, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DC 108 Lupoaia, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un alt autoturism care se afla parcat regulamentar, în afara drumului public, acesta din urmă fiind proiectat în alte două autoturisme aflate parcate regulamentar.
În urma accidentului a rezultat rănirea unui pasager, în vârstă de 14 ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,06 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Acestuia i-au fost prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
"În urma verificărilor în bazele de date specifice s-a stabilit că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Faţă de bărbatul în cauză, poliţiştii au luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Gorj, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Judecătoriei Motru cu propuneri corespunzătoare", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Ioana Nanu.