Povestea emoţionantă din spatele unei fotografii din PRIMUL RĂZBOI MONDIAL: A FĂCUT ÎNCONJURUL LUMII
Vara anului 1915. În vâltoarea Marelui Război, pe frontul din Galiţia, o imagine apărută în gazeta de mare tiraj "Képes Ujság", din 11 iulie 1915, iscase un puternic impact emoţional în rândul cătanelor din oastea împăratului Franz Joseph. Fotograful orăştian Friederik Adler a surprins, în burduful aparatului său de fotografiat, întâlnirea dintre tată şi fiu – hunedorenii Avram şi Ioan Cherecheş, amândoi trimişi drept "carne de tun", în miezul acelei teribile încleştări.
Poza care a făcut înconjurul tranşeelor avea un vădit titlu propagandistic – „Două generaţii: Tată şi fiu, victorioşi pe frontul ruso-polonez”. Dar, dincolo de orice aparenţe, clişeul acela mărturisea drama celor peste 500.000 de soldaţi români din Transilvania şi Banat, smulşi de lângă familiile lor, pentru a lupta în armata cezaro-crăiască, scrie zhd.ro.
Povestea nespusă a fotografiei lui Adler este un crâmpei din odiseea unuia dintre miile de „soldaţi uitaţi” ai Primului Război Mondial – tipograful Ioan Cherecheş din „Contingentul 1896”. Protagonistul nostru s-a născut la Orăştie, în familia modestă a zidarului Avram Cherecheş, din Zăvoi. A urmat şcolile română şi săsească din vechiul burg. Ajuns la vârsta adolescenţei, intră ucenic la „Tipografia Nouă”, patronată de vrednicul protopop Ioan Moţa, acolo unde vedeau lumina tiparului ziarele româneşti „Libertatea”, „Foaie interesantă”, „Bobârnacii”. Animat de autentice simţăminte naţionale, în 1913, participă la sfinţirea steagului Reuniunii Meseriaşilor Români din Orăştie şi la evenimentele „Astrei” de la Deva, cu o echipă de căluşari. Însă, foarte curând, toate aceste frumoase aspiraţii urmau să fie spulberate de spectrul războiului.
În 1914, Ioan Cherecheş avea doar 18 ani, când a izbucnit marea conflagraţie mondială. Tocmai ce obţinuse calificarea în meseria de tipograf. Dar războiul i-a oferit himera evadării din târgul de provincie unde văzuse lumina zilei. Nu un anumit gen de teribilism l-a animat să intre voluntar la oaste. În lumea aceea, „patriotism suprem” însemna să lupţi sub steag la Împăratul.
Or, el era doar unul dintre oamenii obişnuiţi ai acelor timpuri. Tatăl său – Avram Cherecheş, deşi trecut de cincizeci de ani, a fost mobilizat „strajameşter” (plutonier), în primele două săptămâni de război. Fiul îşi aminteşte: „Tata a plecat cu o companie spre Galiţia, teatrul unor sângeroase şi crâncene lupte. L-am petrecut până la gara din Orăştie, ducându-i chiar eu arma, fără să mă gândesc că nu vor trece nici trei luni şi eu am să intru la armată”.
După marşuri istovitoare prin nămeţii iernii, ajunge în raionul de luptă al Regimentului 64 Orăştie, în seara Ajunului de Crăciun al anului 1914. Rebegit de frig, se alătură unui grup de veterani, „…care stăteau în jurul focului, povestindu-şi păţaniile din ultimele lupte. Şi numai ce aud pe un soldat zicând: «Dumnezeu să-i deie sănătate şi viaţă lungă domnului strajameşter Cherecheş, că de nu era el, mă prăpădeam. Dar el m-a scăpat!» Când am auzit vorbele acestea, m-a săgetat aşa ca un fier roşu în inimă, aduncându-mi aminte de scumpul meu tată. Mă apropii mai bine de foc şi-l întreb pe cel ce povesteşte că cine este domnul Cherecheş, de unde şi ce fel de om este? Atunci, cel întrebat îmi răspunde că este din Orăştie şi că e un om bătrân. Pornindu-mă lacrimile, le-am spus celor din jurul focului că acela este tatăl meu… A doua zi, am intrat pe linia de luptă. Şi acolo, în iadul acela, am dat faţă cu tata. Şi căzând unul în braţele celuilalt, am început a plânge amândoi, nefiind niciunul în stare a zice ceva”.
Citeşte mai mult pe zhd.ro.