MENIU

Povestea CUTREMURĂTOARE a siamezilor care s-au căsătorit cu două surori și au avut 22 de copii

Născuţi pe 11 mai 1811, gemenii siamezi trăiau într-un sat din China, dar apoi au fost vânduţi ca sclavi pentru un circ, notează Vintage News.

Robert Hunter a recunoscut potenţialul gemenilor siamezi şi i-a cumpărat pe post de sclavi pentru 300 de dolari. Cu ajutorul căpitanului unui vas american, gemenii au fost trimişi în Boston, Massachussetts. Acolo, la vârsta de 17 ani, au fost prezentaţi ca ,,Băieţii dublu siamezi'' sau uneori ca ,,Fraţii Uniţi.'' Gemenii au întrecut orice cunoştinţe ştiinţifice din acea perioadă. În general, gemenii siamezi nu trăiau mai mult de câteva zeci de ani. Însă cei doi au făcut spectacol în faţa mulţimii, au umplut circuri şi teatre, arată Descoperă.ro.

Deşi erau deţinuţi ca sclavi, gemenii erau plătiţi foarte bine pentru munca lor, în acea perioadă acumulând o avere. În timp, au devenit cetăţeni ai Statelor Unite ale Americii, iar în 1839 au cumpărat o fermă de 45 de hectare în Carolina de Nord. Trei ani mai târziu, s-au căsătorit, ambii, cu surorile Adelaide Yates şi Sarah Ann şi au avut 22 de copii. Eng avea 12 copii, iar fratele său 10.

În Carolina de Nord din acea perioadă era practicat sclavagismul, însă conform legilor, fraţii erau trataţi precum persoanele ,,albe.'' Precum orice om bogat din stat, cei doi au cumpărat sute de sclavi pentru a lucra pe plantaţia lor.

După Războiul Civil, fraţii şi-au pierdut drepturile politice şi au revenit la circ, însă de această dată nu au mai fost la fel de apreciaţi de către public. În 1874, Chang a suferit un accident vascular cerebral din cauza consumului de alcool, acesta a murit în timp ce ambii fraţi dormeau. Fatele său a murit la trei ore după ce s-a trezit.

Mai multe articole despre:
copii siamezi război civil neveste scalvi