MENIU

PNL va organiza proteste față de modificările Codului Fiscal

Angajaţii Dacia ies din nou în stradă

Liderul Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, a anunțat, vineri, că partidul va pregăti o comisie de organizare a protestelor față de Ordonanța de Urgență care modifică Codul Fiscal. El a mai spus că este posibil să se mai organizeze o manifestare și în ziua moțiunii de cenzură.

„Vom stabili o comisie de organizare a tuturor acţiunilor de protest pe care le vom face împotriva acestei harababuri fiscale declanşate”, a spus Orban.

Liderul PNL a precizat că va discuta luni, în şedinţa Biroului Executiv al formaţiunii, despre un calendar al protestelor.

Întrebat ce presupune calendarul, Orban a răspuns: „Mi-e greu să vă spun acum. Cu siguranţă vom organiza marşuri, mitinguri, e posibil şi în ziua moţiunii, încă nu am hotărât unde. Asta este o dezbatere. Deja am şi discutat, voi propune o comisie de organizare care să fie responsabilă de coordonarea tuturor acestor acţiuni de protest, dar şi cu alte acţiuni de protest care vor fi organizate de societate prin grupuri organizate, indiferent dacă sunt patronate, sindicate, sau alte asociaţii profesionale sau alte organizaţii ale societăţii civile”.

 Totodată, liderul liberal a susţinut că PNL va organiza propriile manifestări, dar că poate exista o coordonare cu sindicatele, scrie Mediafax.

„Noi vom organiza propriile noastre manifestări, dar poate exista o coordonare, să arătăm opoziţia puternică care există în societate faţă de această improvizaţie fiscală care nu are sens, care afectează grav foarte multe categorii”, a precizat Ludovic Orban.

Întrebat dacă s-a gândit la o primă dată pentru un marş de protest, preşedintele PNL a răspuns: „Vă vom prezenta calendarul când îl vom adopta”.

Mai multe articole despre:
ordonanţă cod fiscal OUG