MENIU

PNL, partidul care a inițiat, de fapt, creșterea pragului de impozitare pentru pensii

PNL, partidul care a inițiat, de fapt, creșterea pragului de impozitare pentru pensii

Liberalii sunt cei care au propus anul trecut majorarea pragului pentru neimpozitarea pensiilor la 3000 lei. Proiectul a fost inițiat de fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan. Este vorba despre PLx nr.22/2023 și presupune modificarea art.100 alin.(1) din Legea nr.227/2015. 

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, cere PSD să susţină acum în Parlament, chiar săptămâna viitoare, acest proiect de lege. Asta în condițiile în care premierul Marcel Ciolacu a anunțat astăzi că ar vrea să ridice pragul de impozitare prin ordonanță de urgență, deși măsura nu se justifică, având în vedere că Parlamentul începe noua sesiune parlamentară săptămâna viitoare, pe 1 septembrie. 

Conform acestei reglementări, pragul de impozitare a pensiilor va fi crescut de la 2.000 de lei la 3.000 de lei. Astfel, pensiile sub această valoare nu vor mai fi impozitate, iar pentru sumele ce depășesc pragul, impozitul se va aplica doar pe diferența. 

Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a precizat că această măsură va duce la o creștere medie a pensiilor de aproximativ 100 de lei.

Mai multe articole despre:
pnl pensii