MENIU

Petiţii după ce ministrul Mediului a anunţat că 140 de urşi vor fi împuşcaţi

<p>O nouă atracţie turistică</p>

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că nu va renunţa la semnarea ordinului de ministru privind cota de intervenţie pentru carnivorele mari "indiferent de câte mitiguri or să mai fie". Oamenii au iniţiat deja câteva petiţii în mediul online.

„Ordinul de ministru se dă la nivel naţional, nu se dă pe judeţ în parte. Există o cotă pe care am prins-o până la sfârşitul anului ţinând cont de studiul care s-a făcut anterior. În ordinul de ministru avem prinşi un număr de 145 de carnivore mari, deci reflectat bineînţeles la diferenţa de luni care au mai rămas până la sfârşitul anului. Nu este ordin pentru cotă de vânătoare, ci este cotă de intervenţie pentru punerea în siguranţă a vieţii cetăţeanului", declara ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.

Oamenii au iniţiat mai multe petiţii prin care cer anularea ordinului.

"M-au scos din sărite declaraţiile doamnei ministru de la Mediu, Graţiela Gavrilescu. A spus că indiferent de proteste, va merge înainte cu decizia de a ucide 140 de urşi. Eu nu am puterea de a mişca sau schimba singura lucrurile. Aşa că încerc să-i mobilizez pentru cei care simt ca mine. ordinul trebuie anulat, iar doamna ministru trebuie să plece din funcţie", a scris iniţiatoarea petiţiei.

"Din păcate, mă tem că într-adevăr oamenii nu vor ieși în stradă pentru a opri acest proiect criminal. Totuși, ordinul a putut fi amânat în toamnă și în primăvară datorită implicării organizațiilor neguvernamentale. Urșii, dacă sunt într-adevăr prea mulți, pot fi mutați prin înțelegeri în statele în care numărul lor este prea mic", mai scrie iniţiatoarea petiţiei.