MENIU

Persoanele aflate în stare de necesitate pot primi ajutoare de urgență de la primărie - lege adoptată. În ce condiții se acordă

Parlament

Persoanele care se află în situaţii dificile provocate de calamităţi naturale, incendii, epidemii etc. sau într-un risc mare de excluziune socială pot primi ajutoare de urgență de la primărie. Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege în acest sens. 

Proiectul de lege, elaborat de UDMR, clarifică reglementările pentru acordarea ajutoarelor de urgenţă din partea autorităţilor locale.

Legea adoptată permite primăriilor să acorde ajutoare de urgenţă din bugetul local pe baza unei metodologii şi criterii de eligibilitate aprobate prin hotărârea Consiliului Local, în bani sau în natură, persoanelor care se află în situaţii dificile provocate de calamităţi naturale, incendii, epidemii etc. sau pentru scăderea riscului de excluziune socială.

”Această modificare a fost necesară pentru a evita interpretările diferite, cele mai frecvente fiind divergenţele dintre autorităţile publice locale şi inspectorii Curţii de Conturi”, a declarat deputatul UDMR de Mureş, Csép Éva Andrea, după încheierea votului final, potrivit unui comunicat de presă al Uniunii.

În intervenția avută în plenul Camerei, deputatul UDMR a explicat că autorităţile locale sunt instituţiile care cunosc cel mai bine persoanele care se află în aceste situaţii şi primarii au posibilitatea de a acorda ajutoarele de urgenţă conform metodologiei, prin care asigură sprijin celor aflaţi în situaţii de necesitate, potrivit hotnews.

Camera Deputaților este for decizional în acest caz, astfel că legea va fi trimisă președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.