MENIU

Pericol major pentru copii! Părinţi, nu mai faceţi această greşeală

Jumătate dintre părinții români tratează durerea și febra copiilor între 7 şi 12 ani cu medicamente nepotrivite vârstei lor. 

O arată un studiu efectuat la cererea Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, care semnalează câteva dintre lipsurile sistemului sanitar din România. În contextul în care infecţiile respiratorii reprezintă cele mai frecvente afecțiuni ale copiilor, iar aproape 40 la sută dintre aceştia răcesc chiar şi de 3 ori pe an, dozele prea mari, sau prea mici pun sănătatea lor în pericol pe termen lung.

 

Conform studiului, 2 din 10 părinți sunt nevoiți să le administreze copiilor tratamente pentru o categorie de vârstă mai mică, ceea ce duce la îneficienţa acestora şi la vulnerabilizarea organismului. Medicamentele care reduc febra inhibă sinteza unei substanţe care dereglează termostatul hipotalamusul, deci sunt teribil de importante.

Un termostat dereglat creşte temperatura normală a corpului, ceea ce dezechilibrează secreţia de adrenalină, transpiraţia, induce stări febrile şi favorizează perpetuarea infecţiilor. De aceea, combaterea febrei cu medicamente adecvate este esenţială. Funcţionarea defectuoasă a hipotalamusului poate duce la scăderi în greutate deoarece reduce senzaţia de foame, tulbură ritmul somnului, generează afecţiuni comportamentale care pot culmina de stări de furie, scade sau exacerbează libidoul, poate genera impotenţă şi perturbă funcţionarea memoriei.

Vedem deci cât de important este tratamentul corect al răcelii, şi este îngrijorător faptul că 20% dintre părinţi se văd nevoiți să le administreze copiilor analgezice și antipiretice pentru o categorie mai mică de vârstă. De cealaltă parte sunt copiii trataţi cu medicamente dozate pentru adulţi, aspect care duce la scăderea imunităţii şi la creşterea toxicităţii organismului, supunând ficatul la un efort suplimentar mult prea devreme. Studiul mai arată că, pe lângă faptul că doza nu este, de cele mai multe ori, potrivită categoriei de vârstă, toleranța copiilor la administrarea medicamentelor reprezintă o problemă pentru aproximativ 60% dintre părinți.

O treime susțin că singura condiție cu care copiii lor acceptă medicamentele este ca acestea să aibă un gust plăcut, iar 15% spun că le acceptă doar dacă sunt ușor de înghițit. Iar aici există de asemenea o deficienţă pe piaţă. Studiul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de 471 de părinți cu copii între 7 și 12 ai, din mediul urban, în perioada 11-18 iulie.

Mai multe articole despre:
sănătate copii Alexandra Pacuraru fresh refersh