MENIU

Nepotul fostului ministru de Interne Ioan Rus, vizat de DNA. Presiuni asupra subalternilor pentru a comite ilegalități. Prins de radar, a dat vina pe soție!

Foto/Arhivă/Inquam

Percheziții de amploare, luni, la sediul Poliției Cluj, acolo unde, printre alții, este vizat și chestorul Mihai Rus. Surse Realitatea Plus au declarat că acesta a făcut presiuni asupra subalternilor pentru a comite ilegalități. 

Luni dimineață au loc percheziții în birourile IPJ Cluj, fiind vizată și poliția rutieră. Este vorba despre un dosar de fapte de corupție legate de activitatea IPJ și a polițiștilor rutieri, au declarat surse judiciare pentru Realitatea Plus.

Sursele au menționat că este vizat chiar șeful IPJ Cluj, chestorul Mihai Rus. Acesta ar fi făcut presiuni asupra subalternilor pentru a comite o ilegalitate. Mai precis, acesta i-ar fi determinat pe subalterni să nu-i suspende permisul de conducere.

Mihai Rus, prins de radar cu 60 km peste viteza maximă legală! Nepotul fostului ministru de Interne a dat vina pe soție!

În 29.04.2024, în jurul orelor 03:50, chestorul de poliţie Rus Mihai, şef al IPJ Cluj, a fost oprit de un echipaj de poliţie pe raza Municipiului Cluj-Napoca, fiind surprins cu aparatul radar, conducând autoturismul personal cu o viteză de 120 km/h pe un sector de drum cu limita de viteză maximă de 50 km/h.

În acest context, chestorul de poliţie Rus Mihai împreună cu lucrătorii de poliţie au stabilit o modalitate prin care conducătorului auto să nu i se aplice sancțiunea contravențională prevăzută de lege şi să nu i se suspende dreptul de conducere potrivit dispozițiilor legale.

În mod concret, chestorul de poliţie Rus Mihai urma să primească o adresă prin care acesta să indice în fals o altă persoană care a fost conducătorul auto de la momentul în care a fost surprins cu aparatul radar.

Ulterior, în baza celor stabilite, Rus Mihai a completat cu datele soției sale adresa primită, potrivit unor surse apropiate anchetei.