MENIU

Percheziții la o "clinică estetică" unde lucrau o mamă și fiica, fără studii de specialitate

Interventie estetică

Polițiștii și procurorii au făcut, miercuri dimineață, 4 descinderi la locații unde aveau informații că 2 femei, mamă și fiică, ar fi efectuat activități de estetică medicală fără a deține atestate de studii și fără a declara veniturile obținute. 

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au efectuat, marți, patru percheziții la adresele a două persoane, într-un dosar penal de evaziune fiscală și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, informează News.ro.

Perchezițiile au avut loc în Ilfov și în București.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie 2018 - ianuarie 2022, cele 2 femei, mamă și fiică, ar fi efectuat activități de estetică medicală, prin folosirea unor substanțe specifice, fără a deține atestate de studii, care să le conferă o astfel de competență și fără a declara organelor fiscale veniturile obținute.

În timpul perchezițiilor au fost confiscate cinci aparate electronice de estetică medicală. Ulterior, cele două persoane au fost duse la audieri, iar femeia de 43 de ani a fost reținută urmând să fie prezentată procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.