Percheziții la firme de reciclare a deșeurilor. Ce prejudiciu au adus statului
Marți dimineață au loc percheziții la peste 50 de ardese din Capitală și din alte câteva județe.
Vizați de aceste descinderi sunt cei care administrează firme care se ocupă cu reciclarea deșeurilor. Prejudiciul ar fi de 54 de milioane de euro.
După ce oamenii legii vor aduna alte documente, acest prejudiciu ar putea crește.
”Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii, comise în legătură cu activitatea de reciclare a deşeurilor de ambalaje reglementată de Directiva 94/62/CE/1998 a Parlamentului European şi a Consiliului.
În cursul zilei de azi, pe baza autorizaţiilor emise de către instanţă, sub coordonarea procurorilor, se efectuează 59 de percheziţii domiciliare, la sediile sociale şi punctele de lucru a unor societăţi comerciale, precum şi la domiciliile şi locuinţele unor persoane fizice, situate pe raza Capitalei şi a judeţelor Argeş, Brăila, Cluj, Constanţa, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Vâlcea, Vrancea şi Tulcea, beneficiind de suportul de specialitate al poliţiştilor Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi al lucrătorilor Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi al poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie ale judeţelor anterior menţionate.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada 2012 – 2014, reprezentanţii operatorilor licenţiaţi în vederea preluării obligaţiilor privind realizarea obiectivelor anuale minime de îndeplinit de operatorii economici care au introdus pe piaţa naţională bunuri ambalate şi ambalaje de desfacere (generatorii de deşeuri de ambalaje) şi reprezentanţii unor societăţi cu care aceşti operatori licenţiaţi au încheiat contracte de prestări servicii au evidenţiat în actele contabile şi în alte documente legale operaţiuni fictive, care au denaturat realitatea îndeplinirii acestor obligaţii.
Astfel, înregistrarea şi declararea acestor operaţiuni a facilitat operatorilor licenţiaţi obţinerea vizei anuale necesare funcţionării acestora şi a condus la sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale la Fondul pentru mediu, respectiv a contribuţiei în cuantum de 2 lei/kg., datorată pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor anuale minime de îndeplinit şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În documentarea activităţii infracţionale procurorii au beneficiat de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.