Pensii de serviciu de 80% din salariu plus sporuri pentru angajați CCR, votate de deputați
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul privind personalul Curţii Constituţionale, stabilind, între altele, că magistraţii-asistenţi vor putea beneficia de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Proiectul merge către Senat, în calitate de for decizional, scrie Agerpres.
Potrivit legii, în cadrul Curţii Constituţionale îşi desfăşoară activitatea următoarele categorii de personal: a) magistraţi-asistenţi; b) personal auxiliar de specialitate; c) personal încadrat în structurile de specialitate ale Curţii Constituţionale, în condiţiile legii.
Personalul Curţii Constituţionale este angajat pe bază de concurs.
"Funcţiile de secretar general şi de prim magistrat-asistent, respectiv cea de magistrat-asistent şef sunt funcţii de conducere. Funcţiile de conducere de la Cancelaria preşedintelui Curţii Constituţionale ocupate de magistraţii asistenţi sunt asimilate ca rang şi salarizare funcţiei de magistrat-asistent şef, iar cele ocupate de alte categorii de personal sunt asimilate ca rang şi salarizare funcţiei publice parlamentare de director general. Funcţiile de conducere de la cabinetele judecătorilor sunt asimilate ca rang şi salarizare funcţiei publice parlamentare de director. Alte funcţii de conducere se stabilesc potrivit structurii organizatorice şi nomenclatorului de funcţii aprobate", mai prevede actul normativ.
Structura organizatorică a Curţii Constituţionale şi nomenclatorul funcţiilor vor fi aprobate de plenul Curţii, la propunerea preşedintelui CCR. Preşedintele Curţii va aproba statul de funcţii şi de personal, mai prevede proiectul.