MENIU

Pe caniculă, MORȚII DE LA ȚARĂ sunt ținuți acasă cu GHEAȚĂ sau VAR. Ce spune legea din ROMÂNIA?

Chiar dacă legile din România le interzic oamenilor să mai ţină priveghiul în locuinţe, la ţară aceştia preferă să respecte tradiţia.

O lege europeană şi una dată de Parlamentul României în 2010 le interzic oamenilor să mai ţină priveghiul în locuinţe. La ţară, din cauza sărăciei, nimeni nu respectă normativele. În plus, sătenii au tradiţia lor, de sute de ani, la care nu sunt dispuşi să renunţe nici în ruptul capului, scrie reporterntv.ro.

Timp de trei zile, familia și prietenii decedatului se strâng pentru priveghi în locuința celui care a trecut în neființă. La 35 de grade Celsius, câte au fost în localitatea constănțeană Topalu, spre exemplu, obiceiul este în mod cert chinuitor pentru toată lumea.

"E foarte greu. Am avut cazuri când, din cauza căldurii și a bolilor de care au suferit decedații, au răbufnat, au ieșit materii din ei și au și mirosit", a declarat viceprimarul Topalu.

Sătenii au metodele lor pentru a evita situațiile de acest gen. "Mai punem gheață, var sau ceva rece, ca să reziste", spune un localnic.

Potrivit normelor Uniunii Europene din 2010, dar și unei legi date de Parlamentul României, oamenii sunt obligați să-și îngroape morții după reguli bine stabilite, ce nu mai au nicio legătură cu tradițiile populare. Mai precis, priveghiul ținut în locuință nu mai este permis. Unii primari au încercat să ridice case mortuare în curtea bisericii, dar spun că s-au lovit de reticența oamenilor.