A vrut să cumpere un pateu dintr-un supermarket. S-a uitat pe etichetă şi a înlemnit. Nu se poate!
Dacă te uiţi cu atenţie pe etichetele pateurilor de ficat din comerţ vei constata conţinutul foarte scăzut de ficat. Majoritatea mărcilor cunoscute sau mai puţin cunoscute au un procent de 15-25% ficat de porc într-o conservă de pate de ficat, conform unui studiu realizat de APC România.
Urmează slănină, şorici, făină albă de grâu (!!!), proteină vegetală din soia, amidon din porumb, apă, sare iodată(după gust, pentru că nu scrie nicăieri ce procent de sare a fost folosit în cei 85% rămaşi după ingredientul principal), zahăr, carmin (colorant), gluten (agent alergen) şi nitrit de sodiu, pe post de agent conservant. Despre nitritul de sodiu (E 250) şi potenţialul său cancerigen s-a discutat mult în ultima vreme, deci putem considera că este bine să fie evitat.
Dacă avem ghinion, unele conserve de pateu de ficat conţin puţin ficat, E-uri pentru colorare din belşug, potenţator de gust şi chiar mai multe tipuri de substanţe cnservante deodată. Nu de alta, dar la doar 15% ficat într-o conservă, restul cutiei trebuie umplut cu ceva cât mai ieftin şi chimic, nu?
Iată o listă de substanţe prezente pe etichetele pateurilor de ficat din comerţ: polifosfaţi, condimente, extract de condimente, muştar, sirop de glucoză, emulgatori- esterii glicerolici ai acidului citric, lactilat de sodiu, agenţi de îngroşare: gumă guar, gumă xantan, antioxidant- acid citric, ascorbat de sodiu, potenţiator de aromă: monoglutamat de sodiu, vitamine, agent de gelifiere- caragenan, agent de reglare a acidităţii: acid malic.