MENIU

Partenerul Evei Kaili și-a recunoscut implicarea în scandalul Qatargate! Cine este CREIERUL operațiunii

Se adâncește ancheta celui mai mare scandal de corupție din Parlamentul European! Partenerul Evei Kaili și-a recunoscut implicarea în scandalul mitei și chiar le-a denunțat pe cel care a fost "creierul operațiunii".

Giorgi, în vârstă de 35 de ani, şi-a recunoscut vina în faţa autorităților belgiene. Asistentul parlamentar l-a indicat drept „creier” al operaţiunii de fraudă pe fostul parlamentar italian Pier Antonio Panzieri, de la domiciliul căruia poliţia a confiscat 700.000 de euro. Panzieri se află deja în arest, iar soţia şi fiica lui au fost reţinute în Italia, iar Belgia a cerut extrădarea lor. Între timp, și Koveși cere ridicarea imunității fostulului vicepreşedinte Eva Kaili, aflată în arest. 

Peste 60 de europarlamentari sunt vizați în ancheta "Qatargate". Până acum, au fost arestați fostul vicepreşedinte Eva Kaili şi fostul europarlamentar Antonio Panzeri. 

Ancheta de corupţie a fost începută de serviciul secret belgian, în colaborare cu cinci servicii secrete străine, în 2021. Peste 60 de oficiali europeni ar fi vizati de ancheta Qatargate. Aceștia ar fi primit de la Qatar sume substanțiale de bani și cadouri importante drept mită pentru a influența poziția politică.

Potrivit presei internaționale, cei mai mulți dintre suspecți ar aparţine Socialiştilor şi Democraţilor, Partidului Popular European şi altor partide de stânga.

Eurodeputata elenă Eva Kaili a fost arestată și inculpată oficial pe 11 decembrie. În apartamentul ei din Bruxelles au fost găsite sume uriașe de bani, ascunse chiar și sub patul copilului său, în vârstă de 10 luni. Ea a fost destituită din funcția de vicepreședinte al Parlamentului European.

A fost percheziționată și reședința din Bruxelles a fostului europarlamentar italian Pier Antonio Panzeri. Totalul bancnotelor găsite de poliția belgiană în timpul perchezițiilor la locuințele celor doi oficiali europeni se ridică la peste 1,5 milioane de euro.

Potrivit anchetatorilor belgieni, două rude de-ale lui Panzeri l-au ajutat pe fostul eurodeputat social-democrat să transporte mita într-o ţară din Europa de est.

După izbucnirea scandalului, Parlamentul European îşi pune întrebări în legătură cu acordul din domeniul transportului aerian semnat în urmă cu mai puţin de un an cu Qatar. Șefia comisiei Europene de Transport a cerut o analiză.

Acordul respectiv dă tuturor companiilor aeriene europene posibilitatea să opereze zboruri directe cu Qatarul. Pe de altă parte, companii precum Qatar Airways au un acces mai mare la aeroporturile europene. 

Mai multe articole despre:
quatargate parlamentul european eva kaili ancheta