MENIU

Două protocoale ale Parchetului General, cu SRI și DIPI, au fost declasificate. Ce conțin

Noi protocoale au fost declasificate. Este vorba despre înțelegeri dintre Parchetul General și SRI, pe de-o parte, și, de cealaltă parte, între Parchetul General și DIPI, fostul ”Doi și-un sfert”, din MAI.

Protocolul dintre procurori și SRI datează din 2005 și e semnat de șefii instituțiilor din acea perioadă, Ilie Botoș și Radu Timofte. Vizează punerea la dispoziție a informațiilor utile, corelarea activităților, dar și constituirea de echipe operative comune care să acționeze în baza unor planuri de acțiune pentru documentarea preliminară începerii urmăririi penale. 

La finalul protocolului se precizează că acesta înlocuiește o înțelegere similară încheiată în anul 2000.

În protocolul semnat între Parchetul General și DIPI se prezintă modul în care se face schimbul de informații, fiind folosite locuri conspirative. "Schimbul de informaţii, date, documente şi materiale se efectuează la sediul unităţilor de parchet sau în locuri anume stabilite de conducătorii acestora şi şefii structurilor centrale sau teritoriale ale Departamenului, prin procurori şi ofiţeri anume desemnaţi, cu respectarea confidenţialităţii, respectiv a protecţiei informaţiilor clasificate".

Acest protocol stabilește, totodată, constituirea de echipe operative comune, participarea la programe comune de formare, specializare, pregătire sau perfecţionare profesională.

Mai multe articole despre:
protocol