MENIU

Parchetul European, percheziții la Inspectoratul General de Aviație al MAI. Sunt vizate proiecte cu fonduri UE

Procurorii de la Parchetul European fac, marți, percheziții la sediul Inspectoratului General de Aviație (IGAV) al Ministerului Afacerilor Interne, fiind vizate proiecte cu fonduri UE. IGAv se află în coordonarea secretarului de stat şef al DSU, Raed Arafat, şi este condus de generalul de flotilă aeriană Cătălin Paul Dache. 

Cercetările sunt efectuate in rem, nefiind cercetată, deocamdată, nicio persoană.

Potrivit DNA, inspectorul șef al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I), generalul de flotilă aeriană Cătălin Paul, este acuzat de abuz în serviciu.

Alături de el, sunt cercetați pentru complicitate la abuz în serviciu Andrei Bădulescu, locotenent-comandor, șef al Serviciului Dezvoltare, Reglementări Tehnice și Coordonare Mentenanță Aeronave din cadrul Inspectoratului General de Aviație, Florin Vasile, comandor(r), adjunct al inspectorului general și inginer-șef al IGAv, Mihai Popa, director tehnic al Școlii Superioare de Aviație Civilă, George Costin Barbu, director general al Școlii Superioare de Aviație Civilă și o persoană fizică, reprezentant al unei firme, potrivit unor surse citate de adevarul.ro.

Generalul de flotilă aeriană Cătălin-Paul Dache este la conducerea instituţiei cu puteri depline din iulie 2019. Anterior, în perioada aprilie 2019 - iulie 2019, fiind împuternicit să asigure coordinarea IGAv. 

Cu ce se ocupă IGAv

Inspectoratul General de Aviaţie (I.G.Av.) este unitatea centrală de aviaţie a Ministerului Afacerilor Interne, care se află în coordonarea secretarului de stat şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, fiind o structură militară independentă, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială generală, care asigură suportul aerian pentru executarea tuturor atribuţiilor specifice ce revin structurilor ministerului. 

Misiunile executate de I.G.Av. au un specific aparte faţă de cel al unităţilor similare ale celorlalte instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine şi siguranţă publică sau civile, prin faptul că acestea sunt executate în sprijinul forţelor de ordine publică, al comunităţii şi al altor instituţii din arcul guvernamental.

De asemenea, I.G.Av. este componentă a Sistemului naţional de servicii medicale de urgenţă şi execută misiuni de zbor ca operator aerian al S.M.U.R.D.

 

Mai multe articole despre: