MENIU

Parc de circa 3 hectare, în Sectorul 4. Primarul Daniel Băluţă a semnat ordinul de începere a lucrărilor

Un parc de aproape 3 hectare va fi construit în Sectorul 4 al Capitalei. Primarul Daniel Băluţă a anunțat, joi, că a semnat ordinul de începere a lucrărilor. Parcul îi va purta numele lui Tudor Arghezi și va fi amplasat la intersecţia bulevardului Metalurgiei cu strada Drumul Dealul Bisericii, termenul de realizare fiind de 24 de luni.

Potrivit Primăriei Sectorului 4, noul parc va fi amenajat în locul unui teren viran, devenit în timp depozit de gunoaie, care a fost expropriat pentru suma de 8,7 milioane de lei.

Edilul a mai precizat că valoarea investiției se ridică la aproximativ 31 de milioane de lei, iar banii vor proveni de la bugetul local.

"În sectorul 4 astăzi avem pentru fiecare locuitor o suprafaţă de 21 metri pătraţi de spaţiu verde, avem de lucrat puţin, pentru că trebuie să ajungem la cel puţin 24 de metri pătraţi de spaţiu verde pentru fiecare om din sector", a arătat el.

"În fiecare an, între 10.000 şi 15.000 de oameni cu vârste între 25 şi 40 ani au venit în sectorul 4. (...) S-a întâmplat să se construiască extrem de multe blocuri în zone ce nu au fost urbanizate. (...) Măsurile imediate pe care le-am luat au constat în urbanizarea acestor zone, practic astăzi marea majoritate a străzilor din aceste zone de dezvoltare au utilităţi şi asfalt sau cel puţin în acest moment se lucrează la ele. (...) Începând cu 15 septembrie (...) vom avea în locul fostului liceu IMGB o investiţie din bani europeni de peste 5 milioane de euro, o şcoală cu clase de la zero la a XII-a, o bază educaţională ultramodernă. De asemenea, în această zonă am dezvoltat mai multe grădiniţe", a mai afirmat Băluţă, potrivit Agerpres.

Parcul va avea o suprafață totală de 27.627 mp, dintre care peste 10.000 mp vor fi doar spaţii verzi. Pe lângă acestea, proiectul prevede crearea mai multor tipuri majore de zone tematice. Unele - destinate circulaţiei pietonale, incluzând pavilioane şi chioşcuri, iar altele destinate sportului şi jocurilor în aer liber, menţionează autoritatea locală.

Totodată, în partea de sud a parcului, pe o suprafaţă construită la sol de 1.100 mp, va fi amenajată o parcare supraetajată, cu un regim de înălţime de P+1+terasă. Aceasta va asigura un total de 108 parcaje.

Mai multe articole despre:
daniel baluta