Panică pe DN41: un TIR încărcat cu tuburi de oxigen și acetilenă s-a răsturnat
O autoutilitară încărcată cu 16 tuburi de oxigen lichid și acetilenă s-a răsturnat, pe DN 41, marți dimineață, în afara localității Prundu, din județul Giurgiu.
Autoutilitara s-a răsturnat în afara părții carosabile după ce șoferul acesteia a pierdut controlul volanului.
La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială, asigurându-se măsurile P.S.I. și deconectarea bornelor de la bateria autoutilitarei.
În urma evenimentului, nu s-au înregistrat scurgeri de combustibil din rezervorul autoutilitarei și niciun tub de acetilenă sau oxigen nu s-a spart.
Conform giurgiuveanul.ro, nicio persoană nu a fost rănită.