MENIU

Pădure de bujori, VANDALIZATĂ de hoți - Sute de bujori au fost rupți și furați înainte de a înflori ANCHETĂ

Pădure bujori Teleorman

O pădure de bujori din Teleorman a fost vandalizată de mai multe persoane înainte ca plantele să înflorească. 

Incidentul a avut loc în rezervația naturală de la Troianu unde sute de bujori au fost rupți și furați înainte de a înflori. Patru persoane au umplut câțiva saci și au încărcat autoturismul cu care au venit special la furat. Una dintre femei a fost surprinsă și filmată cu telefonul mobil chiar când punea florile în mașină. Zona a fost declarată rezervație naturală tocmai pentru a proteja bujorul românesc, specie amenințată cu dipariția.

„Având în vedere imaginile video apărute în spațiul public, în care se observă mai multe persoane care par a transporta plante despre care există suspiciunea că sunt bujori românești, din Rezevația naturală Pădurea Troianu, polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 51 alin 1 lit d), raportat la art. 33 alin 1 lit a) din  OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice”, a transmis IPJ Teleorman.

Mai multe articole despre:
padure bujori troianu teleorman