MENIU

Pacientă de 78 de ani, bolnavă de Covid, plimbată ore în șir cu ambulanța, între spitale

Pacientă de 78 de ani, bolnavă de Covid, plimbată ore în șir cu ambulanța, între spitale

Este anchetă în Gorj, după ce o pacientă în vârstă de 78 de ani, bolnavă de COVID, a fost plimbată între două spitale deoarece unitățile medicale nu s-au înțeles între ele în privința locurilor libere. 

O pacientă de 78 de ani, din județul Gorj, a ajuns să fie plimbată de mai multe ori între spitale. Bătrâna se simțea rău, fiind suspectă de Covid. Apelul la Ambulanță s-a făcut în jurul orei 5:00 dimineața, iar prima dată pacienta a fost adusă la Spitalul de Urgență din Târgu Jiu, Secția UPU.

Echipajul de pe ambulanță a povestit faptul că bătrâna a fost refuzată de medicii de la UPU, fiind plimbată ore în șir de la unitatea medicală de pe strada Tudor Vladimirescu la Spitalul 700. Timp de mai bine de 4 ore, femeia nu a fost primită în nicio unitate medicală pe motiv că nu mai sunt locuri, conform ambulanțierului.

"Solicitarea a fost făcută la ora 5:30, iar femeia a fost plimbată între spitalul Tudor Vladimirescu și 700, de cel puțin 4 ori. Femeie a fost plimbată în ping-pong. Nici măcar nu i-au făcut o rază la UPU, nimic. I-au dat doar o pastilă și aia în salvare, nu au băgat-o în spital. Spun că nu sunt locuri la suspecți, de asta nu o primesc", a povestit unul dintre membrii echipajului de pe ambulanță, scrie stirigj.ro.

Echipajul trebuia să iasă din tură, însă au stat cu femeia, tocmai pentru a nu o lăsa în frig. "Noi nu avem nicio vină că ne tot plimbă. Noi trebuia să ieșim din tură la ora 07:00, iar mașina stă blocată și un echipaj stă în stația de salvare. Nu putem să lăsăm echipajul în stradă, noi trebuie să-l ducem undeva", a mai spus ambulanțierul.

În cele din urmă, pacienta a fost internată în zona tampon de pe Tudor Vladimirescu, cei de la spital recunoscând că au fost probleme de comunicare.

Mai multe articole despre:
pacient mutat pacienta mutata intre spitale