MENIU

OUG privind reducerea pedepselor deținuților, modificată: 20 de zile pentru fiecare carte scrisă

Comisia juridică a Senatului a modificat marți, 11 octombrie, ordonanța privind reducerea pedepselor deținuților, astfel încât fiecare persoană care execută o pedeapsă privativă de libertate să primească o reducere de 20 de zile pentru fiecare lucrare științifiă sau invenție brevetată.

Este vorba de amendarea OUG 24/2016, prin care Guvernul stabilise ca deținuții să primească o reducere de 20 de zile indiferent de numărul cărților scrise în închisoare. 

”Eu nu spun că pentru o lucrare cu adevărat ştiinţifică se transpiră cu sânge, ceea ce se şi face, dar nici nu pot să cad în extrema ordonanţei să spun: 20 de zile pentru un profesor universitar care a stat cinci zile după gratii şi a scris cinci lucrări. Nu se poate. Este o nedreptate ce face ordonanţa. De aceea facem un compromis. După părerea mea e puţin, dar e părerea mea. Cel puţin 20 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică”, a declarat Ioan Chelaru, membru al Comisiei juridice şi vicepreşedinte PSD al Senatului, în timpul dezbaterilor. 

Senatul este primă cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Mai multe articole despre:
deţinuţi carti detinuti