MENIU

OREGANO, una dintre cele mai puternice arme ale naturii împotriva unui VIRUS

Oregano, un puternic aliat al naturii împotriva norovirus-ului

Carvacrolul, un compus regăsit în oregano, o plantă aromatică mediteraneană utilizată pentru condimentarea diferitelor alimente, este eficient pentru combaterea norovirusului, care constituie una dintre cele mai comune cauze pentru infecţii gastrointestinale însoţite de greaţă şi vărsături.

Potrivit dailymail.co.uk, această substanţă chimică regăsită în oregano, dar şi în cimbru, dezarmează virusul de învelişul său protector, o proteină externă rezistentă, făcându-l astfel mai vulnerabil şi mai uşor de distrus.

"Carvacrolul ar putea fi utilizat ca dezinfectant al alimentelor şi, posibil, ca dezinfectant al suprafeţelor, mai ales în combinaţie cu alţi agenţi antimicrobieni", a declarat Kelly Bright, coordonatoarea studiului, efectuat de cercetătorii americani de la Universitatea Arizona.

Norovirusul cauzează toxinfecţii alimentare şi constituie o problemă mai ales în sanatorii, spitale, vase de croazieră şi şcoli. Deşi cu simptome neplăcute, cum ar fi durerile abdominale, greaţa şi vărsăturile, infecţia trece de la sine, de obicei în câteva zile, dar se poate dovedi periculoasă pentru copii, persoane în vârstă sau care au probleme de sănătate.

Potrivit rezultatelor experimentelor, carvacrolul acţionează direct asupra capsidei, învelişul rezistent de proteine din jurul virusului, care protejează materialul genetic al acestuia.

Deoarece carvacrolul atacă elementele externe ale norovirusului, este puţin probabil că va declanşa dezvoltarea rezistenţei, consideră oamenii de ştiinţă.

Carvacrolul are proprietăţi bacteriostatice şi bactericide, acţionând nu numai împotriva norovirusurilor, ci şi a bacteriilor precum Salmonella typhimurium, Escherichia coli (inclusiv E.coli O157:H7) şi Staphylococcus aureus.

Pe de altă parte, cercetătorii nu recomandă consumul de carvacrol sub formă de concentrat, deoarece cauzează o senzaţie de arsură şi amorţeală a limbii.

Rezultatele cercetării au fost publicate în cel mai recent număr al revistei Journal Of Applied Microbiology.