MENIU

OMS anunță o ,,EVALUARE ONESTĂ” a modului în care a gestionat pandemia

OMS a înfiinţat un comitet independent de experţi care va face ,,o evaluare onestă” a modului în care organizația a gestionat criza sanitară generată de pandemie. Directorul OMS a subliniat că diviziunile între membrii organizației ,,oferă un avantaj virusului". Raportul va fi prezentat în noiembrie.

"Sunt mândru să anunţ că fostul prim-ministru Helen Clark (Noua Zeelandă) şi fostul preşedinte Ellen Johnson Sirleaf (Liberia) au acceptat să coprezideze comitetul de evaluare, căruia noi îi spunem comitet independent pentru pregătirea şi reacţia la pandemii. Nu pot să-mi imaginez alte două personalităţi la fel de independente care să facă o evaluare onestă şi să ne ajute să înţelegem ce s-a întâmplat şi ceea ce va trebui să facem pentru a evita astfel de tragedii în viitor", a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în faţa diplomaţilor din cele 194 de state membre, în cadrul unei transmisiuni online. Acesta a precizat că noul comitet independent va furniza un raport interimar la o întrunire anuală a miniştrilor Sănătăţii, ce va avea loc în noiembrie.

Referitor la neînțelegerile din interiorul organizației, Ghebreyesus a transmis că ,,nu putem învinge pandemia dacă suntem divizați”, apreciind că
,,cea mai mare ameninţare cu care ne confruntăm astăzi nu este virusul în sine, ci lipsa de leadership şi de solidaritate".

În mai, statele membre au adoptat, în unanimitate, o rezoluţie iniţiată de Uniunea Europeană prin care se solicita evaluarea reacţiei globale a OMS la apariţia pandemiei, reamintește Agerpres.

De la începutul crizei sanitare declanşate de noul coronavirus, la sfârşitul anului 2019, OMS a fost aspru criticată pentru reacţia sa iniţială lentă, mai ales pentru faptul că a întârziat să recomande purtarea măştilor sanitare. Apoi, organizaţia a fost acuzată de Statele Unite că a fost extrem de indulgentă faţă de China, unde a apărut virusul, şi că a întârziat să declare stare de urgenţă sanitară mondială. SUA, unul dintre principalii contributori la bugetul OMS, au transmis oficial, marţi, notificarea prin care îşi anunţă retragerea din această organizaţie.

Bilanțul pandemiei la nivel mondial a depășit 12,1 milioane de cazurid e Covid-19 și peste 553.200 de decese.


Mai multe articole despre:
oms pandemie tedros ghebreyesus