Olguța Vasilescu vine cu o altă idee care bulversează mediul de afaceri
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că statul român ar trebui să pună condiţii firmelor cărora le acordă ajutoare de stat şi să le determine să se dezvolte în zonele unde şomajul este ridicat, potrivit Capital.ro.
"Statul român nu a avut o politică bine pusă la punct, coerentă, pentru că în momentul în care a dat ajutoare de stat a lăsat firmele să se aşeze unde vor ele. Firmele româneşti nu au avut loc atunci când s-au dat ajutoare de stat, deşi multe dintre ele angajează, sunt de bună credinţă, îşi plătesc taxele către stat şi au făcut eforturi mari să supravieţuiască unei concurenţe neloiale. Din moment ce statul vine şi dă jumătate din valoare eligibilă pentru investiţii şi pe tine te lasă s-o faci pe propriile picioare, aici vorbim de o problemă de concurenţă neloială", a declarat Lia Olguţa Vasilescu.
Ea a afirmat că majoritatea firmelor care au venit din străinătate şi au primit ajutoare de stat s-au aşezat pe graniţa de vest a României, unde se conectează foarte repede la reţeaua de autostrăzi din Uniunea Europeană.
"Asta nu e vina lor, a fost o politică greşită a statului român, pentru că ar fi trebuit, din moment ce dă jumătate din valoarea eligibilă a unei investiţii, să şi impună în ce zonă trebuie să meargă firma respectivă şi atunci nu am mai fi vorbit de judeţe cu 0% şomaj şi nu s-ar mai pune presiune pe piaţa muncii pentru a deschide graniţele pentru lucrători din Asia sau Africa", a remarcat ministrul, citat de news.ro.
Vasilescu a susţinut că a trebuit să refuze o firmă care a solicitat permise de muncă pentru 3.000 de lucrători din Sri Lanka.