O spumă toxică inundă străzile din India. Cauza acestui bizar fenomen,mai gravă decât s-ar fi crezut
O spumă albă, purtătoare de diferiți agenți patogeni și având un miros insuportabil, a început să se reverse din lacul Varthur, aflat în imediata apropiere a principalei intersecții a orașului Bangalore din India.
În orașul Bangalore din sudul Indiei, temperaturile pot atinge chiar și 40 de grade Celsius. În aceeași perioadă începe anotimpul musonic, fapt binevenit, în aparență, dacă nu ar fi însoțit de un fenomen toxic, ce pune în pericol sănătatea localnicilor.
„Când apa reziduală intră în sursa de apă (lac), odată cu ea ajung aici și îngrășăminte chimice, anume azot și fosfor, azotul fiind adus în apă de plante, în timp ce fosforul este asimilat în sedimente. Precipitațiile și viteza mare a vântului revarsă lacurile, iar fosforul din sedimente este eliberat, creând spuma“, a menționat T.V. Ramachandra, coordonatorul Grupului de Cercetare a Energiei și Apelor din India.
Conform declarației cercetătorului, agenții toxici din spumă cauzează, printremulte alte probleme, și unele respiratorii și dermatologice, iar pânza freatică a fost și ea contaminată cu nitrați și metalegrele, informează CNN.