MENIU

O rețea de firme care făcea comerț cu medicamente a prejudiciat bugetul cu 3 milioane de euro

<p>Pacienţii cu afecţiuni reumatice, fără medicamente. De ce nu primesc tratamentul de care au nevoie</p>

O rețea de firme coordonate de cetățeni români, care se specializase în comerțul cu produse farmaceutice, a prejudiciat bugetul de stat cu peste 13 milioane lei (circa 3 milioane euro) prin sustragerea de la plata TVA și a impozitului pe profit, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), remis, miercuri, AGERPRES.

'În urma analizelor de risc fiscal și controalelor antifraudă efectuate, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală au identificat un prejudiciu de peste 13 milioane lei (circa 3 milioane euro) cauzat bugetului de stat prin sustragerea de la plata TVA și impozitului pe profit de către o rețea de firme coordonate de cetățeni români, care se specializase în comerțul cu produse farmaceutice. Cazul a fost sesizat procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în data de 28 ianuarie 2015, au efectuat percheziții la 64 de adrese', se precizează în comunicatul citat.

Potrivit acestuia, în perioada 2013-2014, prin cinci circuite succesive de firme din București și județele Ilfov, Buzău, Iași, Ialomița, Argeș și Olt, care aveau comportament fiscal tip 'fantomă', s-a creat aparența de legalitate pentru medicamente provenite din surse ilegale. Astfel, s-au emis facturi pentru achiziții fictive de medicamente foarte scumpe destinate tratării sindromului imunodeficienței dobândite, afecțiunilor onco-hematologice, sclerozei multiple și afecțiunilor pulmonare, la prețuri de circa 10 ori mai mici decât valoarea de piață.

Mai multe articole despre:
medicamente farmacie