O mașină a ars ca o torță pe DN 29D, în județul Botoșani
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani au intervenit, miercuri după-amiază, pe DN 29D, în apropierea localității Unțeni, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu auto, relatează realitateadebotosani.net.
Când au sosit salvatorii, mașina se afla în afara părții carosabile, iar incendiul se manifesta generalizat, existând chiar pericolul ca focul să se extindă la vegetația uscatăși culturile agricole din preajma sa.
Șoferul s-a autoevacuat în momentul în care a văzut că de sub capota autoturismului iese fum, astfel că nimeni nu a fost rănit.
"La fața locului forțele de intervenție au constatat că vehiculul era scos în afara părții carosabile, nu existau victime (șoferul s-a autoevacuat imediat ce a observat că iese fum de sub capota mașinii), iar incendiul se manifesta generalizat la întregul vehicul, cu posibilitate de extindere la vegetația uscată si culturile agricole", au informat reprezentanții ISU.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs în zona compartimentului motor.