O femeie care a suferit un AVC, plimbată 35 de ore între spitale. A rămas cu sechele, dar oamenii din sistem ridică din umeri
Un nou caz șocant în sistemul de sănătate din România. O femeie care a suferit un AVC a fost plimbată timp de 35 de ore, între spitale din două județe, înainte de a fi internată. Pacienta a rămas cu sechele grave, iar responsabili din sistem ridică din umeri. În urmă cu câteva zile, o femeia bolnavă a murit după ce a rămas blocată zeci de minute în liftul spitalului din Slatina.
După ce a suferit un AVC, femeia ar fi avut nevoie de un neurolog, dar la Spitalul Județean Prahova nu era la serviciu un astfel de specialist. Pacienta, în vârstă de 75 de ani, a fost trimisă la Spitalul Județean din Târgoviște, unde a fost consultată și trimisă înapoi, potrivit Observatorul Prahovean.
„Dupa 24 de ore la camera de gardă, adică pe 2 decembrie dimineața, mi s-a spus că nici un neurolog nu va veni si ca internarea nu i se poate face. Nu a fost contactat Bucureștiul, desi la Obregia erau locuri. Nu mi s-a propus nimic… Eu, aparținător, soțul pacientei, sunt în varsta de 80 de ani și nu am primit nici un sprijin medical sau moral.
Am fost obligat să semnez pe proprie răspundere că o iau din UPU, să plătesc o ambulanță privată pentru a ajunge, în seara zilei de 2 decembrie, după aproximativ 35 de ore de la AVC, la Institutul Național de Neurologie din București.”, a mai spus soțul pacientei.
Pentru că nu s-a intervenit la timp, femeia a rămas cu o pareză și dificultăți de vorbire.
Prima reacție a managerului SJU Ploiești, medicul Bogdan Nica, a fost că unitatea se confruntă cu un uriaș deficit de medici, mai ales la secția de Neurologie și a dat vina pe "ordonanța austerității".
Citește si: