O fată de 14 ani, MOARTE SUSPECTĂ, după ce s-ar fi certat, online, cu iubitul
Sinucidere cu semne de întrebare într-o localitate din județul Botoșani. O fată de 14 ani a fost găsită spânzurată, într-o anexă a locuinţei, iar una dintre ipoteze este că gestul fatidic ar avea legătură cu faptul că s-a certat, online, cu iubitul ei.
Adolescenta din localitatea Coţuşca, judeţul Botoşani, s-a sinucis duminică seară, ea fiind găsită moartă într-o anexă a locuinţei, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, părinţii acesteia sunt plecaţi la muncă în străinătate, iar fata şi un frate de-al său se aflau în grija unui unchi.
Potrivit primelor date fata s-a sinucis după o ceartă avută cu iubitul său.
Acesta arată că fetiţa provine dintr-o familie cu o stare materială bună.