O butelie a explodat într-o locuinţă din Prahova: Un copil de 7 ani şi părinţii săi, răniţi
Un copil de şapte ani şi părinţii acestuia au fost răniţi, în noaptea spre marţi spre miercuri, după ce o butelie a explodat în casa acestora din localitatea prahoveană Aluniş, cel mai grav rănit fiind tatăl copilului, care are arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, pompierii au fost solicitaţi să intervină, în noaptea de marţi spre miercuri, în comuna Aluniş, unde într-o locuinţă s-a produs o explozie, urmată de un incendiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Proprietarul locuinţei a reuşit să stingă focul înainte de sosirea echipajelor de intervenţie, însă toate cele trei persoane care se aflau în casă în momentul deflagraţiei - proprietarul casei, în vârstă de 35 de ani, soţia acestuia, în vârstă de 29 de ani, şi copilul lor, în vârstă de şapte ani - au fost rănite.
Astfel, cel mai grav rănit este bărbatul, care a suferit arsuri pe aproximativ 80 la sută din suprafaţa corpului. Soţia sa are arsuri pe aproximativ 70 la sută din corp, iar copilul de şapte ani are arsuri pe jumătate din suprafaţa corpului.
O ambulanţă SMURD şi trei autospeciale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova au intervenit şi i-au preluat pe cei trei, ducându-i la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Ploieşti, unde au rămas internaţi.
În urma exploziei, casa a fost grav avariată, uşile şi ferestrele imobilului fiind dislocate, iar acoperişul deplasându-se din cauza suflului puternic.
Pompierii urmează să stabilească din ce cauză a explodat butelia încărcată cu gaz petrolier lichefiat.