O bonă a fost filmată în timp ce fura bani din casa celor care au angajat-o
O bonă a fost filmată, în timp ce fura din portofelul celor care au angajat-o. Oamenii o bănuiau de ceva vreme că le ia bani din casă, astfel s-au gândit la un plan pentru a o da în vileag şi au montat camere de supraveghere, potrivit Realitatea TV.
Femeia de 38 de ani a fost angajată de doi tineri din Bârlad, în luna mai, pentru a avea grijă de copilul lor în vârstă de doi ani.
Bona era plătită lunar cu 800 de lei. În luna august, tinerii au observat că le lipseau bani din portofel, sume cuprinse între 100 de lei şi 500 de euro.
Au început să se acuze reciproc că sunt prea cheltuitori sau neglijenţi. Apoi au decis să pună camere de supraveghere şi aşa au surprins-o pe bonă când le fura din portofel. Cei doi au dus filmările la poliţie iar oamenii legii i-au organizat femeii un flagrant. Astfel bona a fost prinsă când lua din portofelul lăsat pe mobilă o bancnotă de 100 de lei.
Femeia s-a ales cu dosar penal, urmând să se stabilească încadrarea juridică.